Victoria Dacia în Europa la care nu se aștepta nimeni: ce are în comun cu Tesla și Hyundai
În contextul crizei de semi-conductori și a inflației accelerate de pe întregul teritoriu european, Dacia tinde să fie un brand foarte atractiv pentru un procent semnificativ din populație. Interesul este atât de mare pentru constructorul de la Mioveni, încât se apropie de Tesla, Hyundai și alți giganți.
În prima fază, când s-a lansat Dacia Spring, succesul era departe de a fi sigur. Nu are cele mai impresionante performanțe. În același timp, este una dintre cele mai ieftine care există pe piață. Pe vremuri de criză, a reușit să facă valuri în Europa, iar gigantul de la Mioveni se numără printre puținele companii care a înregistrat o creștere a vânzărilor.
Piața auto din Europa condusă de Tesla, Hyundai și Dacia
În timp ce majoritatea giganților s-au dus în cap în ultimul an, din cauza crizei semiconductorilor și imposibilității de a livra mașini noi în timp util, Dacia se apropie de 4% cotă de piață în Europa. Pornind de la analiza Jato Dynamics, brandul autohton a crescut cu 0,88% de la an la an. Peste Dacia, singurele mărci cu un avans al cotei de piață de peste 1 punct procentual au fost Kia (+1,5, de la 3,55% la 5,05%), Tesla (+1,13, de la 1,03% la 2,15%) și Hyundai (+1,01, de la 3,47% la 4,48%), conform calculelor Profit.ro.
Dacă ne uităm doar la procentul de creștere al Dacia – 0,88%, până și Toyota a fost dedesubt – 0,81%, deși procentul total din piață este mai mare, 6,78% în creștere de la 5,97%. Pe lângă excepțiile de mai sus, toate celelalte branduri din Europa au pierdut din cota de piață, mai ales din cauza lipsei de componente și, implicit, din cauza imposibilității de a livra mașinile comandate de clienți.
Cel mai mult s-au dus în jos Peugeot, peste 1 procent diferență, de la 7,04% la 5,94% și Volkswagen, de la 10,73% la 9,71%. Este pentru prima oară după foarte mulți ani în care Volkswagen are o cotă de piață mai mică de 10%. Una peste alta, interesul este pentru mașini electrice, Tesla, Polestar sau Volvo fiind de referință în 2022.